M-a apucat Greaţa sau Miza este viaţa

...m-am lăsat să cad pe banchetă, nu mai ştiam nici măcar unde mă aflam; vedeam cum în jurul meu se învîrtesc încet culorile, îmi venea să vomit. Şi iată: de atunci Greaţa nu m-a mai lăsat, a persistat...

Cam asa se intampla atunci cand te apuca greata, greata de orice, de absolut orice : de o mancare proasta si greu de digerat, de o situatie de rahat, de omul din zilele noastre care a uitat sa mai fie om si se schimba radical de pe o zi pe alta. Asa ca aflu zilnic cum e sa imi fie greata, dar mai ales aflu ca de foarte multe ori e chiar necesara *** Greata *** 

...am stat si m-am intrebat pentru cateva secunde ce se va intampla cand mi se va face greata de tot ... unde voi mai alerga sa ma adapostesc... mi-am dat seama dupa cateva zile pline de greata continua, ca nu trebuie sa alergi sa te adapostesti nicaieri, pentru ca agale, apare o stare de satietate plina de lumina, de zambete si de un fals sentiment de libertate... este ca atunci cand ai intrat in acel ochi al tornadei, din care observi valtoarea celor din jur, amestecul plin de culori si de mirosuri... si incerci sa te mentii cat mai mult in centru fara sa te apropii de marginea abisala care pandeste cea mai mica greseala pe care o faci... este la fel ca atunci cand TU... o fiinta simpla, un suflet umil, care iubeste o raza de soare sau macar se bucura de ea, TU ultimul mohican observi privirile dispretuitoare ale celor din jur atunci cand razi si te bucuri... le asculti gandurile, le urmaresti privirile si iti dai seama ca te dispretuiesc pentru ca ai indraznit sa iesi din clasicul portativ in care ne-am asezat cu totii la egal pe acelasi rand, din jocul de puzzle care nu mai poate continua fara tine, deodata TU, piesa cea mai importanta... "Nu, asa ceva nu se poate!", "...asa ceva nu s-a mai intalnit?... tu faci bine?..." ii auzi cam ranjesc ca niste sacali la ultima bucata de carne care le-a scapat... si da! te apuca greata din nou stiind ca ei sunt cei care te inconjoara aproape tot timpul si care tanjesc la sentimentul pe care il ai chiar si atunci cand privesti cerul, sau asculti vantul printre frunze... tanjesc pentru ca au reusit sa se transforme si au ajuns sa nu le mai fie nici macar greata, considerand ca este normal ceea  ce se intampla cu ei... 

Da! Imi este greata de cand ma nasc dimineata si pana mor seara... Imi este greata cand ma uit in oglinda si vad cum imbatranesc pe zi ce trece si nu ma mai pot agata de timpul atat de pretios pe care voi din spatele oglinzii... Imi este greata de fiecare fir de par alb care a iesit pentru ca mi-a pasat si atunci sufletul a fost calcat in picioare... Imi este greata pentru ca am incercat sa fac ceva tot timpul asta care trece pe langa voi si cand aproape am reusit sa va arat raza de soare, ati fugit speriati in intunericul zilnic...

Da! Imi este greata de greata si de falsitatea voastra transparenta, care uneori nu imi provoaca decat un fior rece si ma trezeste la realitate! O realitate pe care TU sau TU sau chiar si TU cu greu o mai poti distinge chiar daca ii vezi conturul...