Buburuze...
... aceasta este povestea celor două buburuze... aceasta este povestea fără de cuvinte... aceasta este o mică parte din viaţa lor plină, trăită în acordurile unui pian...
...in tăcerea unei nopţi... atunci când cortina se trăgea încet şi din când în când câte o luminiţă anunţa că splendida lună urmează să urce pe scenă... ele... cele două buburuze se întâlneau într-un dans al fericirii, de fiecare dată la fel ca întâia oară... era acel loc special în care oglinda cerului se contopea cu pământul, în locul în care nimeni nu a mai călcat vreodată... de fiecare dată se îmbrăţişau în tăcere, din ce în ce mai tare şi dansau unicul dans al dragostei până în clipa în care genele lor se apropiau încet încet... în apropiere, lângă apa pură a râului de cristal toate florile se închideau una câte una sub mângâierea stelelor care zâmbeau şi cântau celor două buburuze muzica iubirii... îmbătate parcă de ambrozia din sticla de diamant se aşezau îmbrăţişate pe unica floare care le aştepta deschisă sub lumina lunii, în patul ce le chema în fiecare seară... acel cuib de iubire care permanent le aştepta pe cele două mici suflete să se îmbrăţişeze şi să intre în lumea viselor nevisate... acel cuib care se obişnuise cu mirosul, greutatea şi mişcările lor pline de tandreţe până ce lăcrămioarele dădeau alarma prevestind o nouă zi plină de soare care le lumina sufletele pline de iubire... acel cuib al dragostei care ar fi rămas trist în negura timpurilor dacă Ea şi El, dacă cele două buburuze nu ar fi adormit împreună... acele două buburuze de culoarea iubirii, pătate de timpul ce s-a scurs până să se întâlnească prima oară în tunelul dragostei, în care doar strălucirea sufletelor calde străbătea... acele două buburuze care se iubeau sub soare şi sub lună... acele două buburuze care niciodată nu au mai simţit ceea ce simţeau în clipele petrecute împreună... acele două buburuze nedespărţite de timpul ce se scurgea în clepsidra vieţii... acele două buburuze care renăşteau în fiecare zi, în clopoţelul ce se deschidea încet sub razele soarelui... acele două buburuze care s-au transformat în fluturi mari şi maiestuoşi... aceleaşi două buburuze care împărtăşeau şi urmau aceeaşi cale spre fericirea deplină până ce timpul se va opri definitiv...
... aceasta este povestea celor două buburuze... aceasta este povestea fără de cuvinte... aceasta este o mică parte din viaţa lor plină, trăită în acordurile unui pian...
...in tăcerea unei nopţi... atunci când cortina se trăgea încet şi din când în când câte o luminiţă anunţa că splendida lună urmează să urce pe scenă... ele... cele două buburuze se întâlneau într-un dans al fericirii, de fiecare dată la fel ca întâia oară... era acel loc special în care oglinda cerului se contopea cu pământul, în locul în care nimeni nu a mai călcat vreodată... de fiecare dată se îmbrăţişau în tăcere, din ce în ce mai tare şi dansau unicul dans al dragostei până în clipa în care genele lor se apropiau încet încet... în apropiere, lângă apa pură a râului de cristal toate florile se închideau una câte una sub mângâierea stelelor care zâmbeau şi cântau celor două buburuze muzica iubirii... îmbătate parcă de ambrozia din sticla de diamant se aşezau îmbrăţişate pe unica floare care le aştepta deschisă sub lumina lunii, în patul ce le chema în fiecare seară... acel cuib de iubire care permanent le aştepta pe cele două mici suflete să se îmbrăţişeze şi să intre în lumea viselor nevisate... acel cuib care se obişnuise cu mirosul, greutatea şi mişcările lor pline de tandreţe până ce lăcrămioarele dădeau alarma prevestind o nouă zi plină de soare care le lumina sufletele pline de iubire... acel cuib al dragostei care ar fi rămas trist în negura timpurilor dacă Ea şi El, dacă cele două buburuze nu ar fi adormit împreună... acele două buburuze de culoarea iubirii, pătate de timpul ce s-a scurs până să se întâlnească prima oară în tunelul dragostei, în care doar strălucirea sufletelor calde străbătea... acele două buburuze care se iubeau sub soare şi sub lună... acele două buburuze care niciodată nu au mai simţit ceea ce simţeau în clipele petrecute împreună... acele două buburuze nedespărţite de timpul ce se scurgea în clepsidra vieţii... acele două buburuze care renăşteau în fiecare zi, în clopoţelul ce se deschidea încet sub razele soarelui... acele două buburuze care s-au transformat în fluturi mari şi maiestuoşi... aceleaşi două buburuze care împărtăşeau şi urmau aceeaşi cale spre fericirea deplină până ce timpul se va opri definitiv...
Comentarii
Trimiteți un comentariu