...abia atingi tastele...
...pentru un mic sufletel Solar...
abia atingi tastele cu degetele tale catifelate care stiu sa se joace cu luna si cu stelele, in timp ce gandurile alearga pe campul verde plin de roua diminetii... abia atingi tastele si cuvinte pline cu ambrozie curg neincetat pe paginile timpului, amprentand fiecare clipa ce se scurge in noaptea infinita... abia atingi tastele si diferite trairi se proiecteaza pe cerul inalt plin de ingeri sclipitori... abia atingi tastele si sufletul tresare la fiecare atingere a lor, cu fiecare cuvant si fiecare rand ce il creezi... abia atingi tastele si culorile devin jucause sub magia care apare din fiecare mugur de energie ce creste fara de oprire... abia atingi tastele in timp ce lumina care trece prin smaralde iti incalzeste inima de gheata... abia atingi tastele si floarea de magnolie se desface sub razele de soare ce-ti brazdeaza fata... abia atingi tastele si masca ce o porti s-a transformat in praf de stele...
abia ai atins tastele si imi doresc sa le tot atingi pana ce timpul infinit se va termina...
Nichita Stanescu - Poveste Sentimentală
RăspundețiȘtergerePe urma ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stateam la o margine-a orei,
tu - la cealalta,
ca doua toarte de amfora.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte si înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zarit,
si deodata,
îmi lasam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pamânt,
numai ca sa privesc iarba-nclinata
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte si înapoi,
si cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape vazut,
structura materiei, de la-nceput.